STUDIU | Tabloul „Noaptea înstelată” de Van Gogh ar putea reprezenta cerul din 22 iulie 1889
Cercetătorii susțin că au identificat configurația reală a cerului nocturn reprezentat în celebra pictură „Noaptea înstelată”, realizată de Vincent van Gogh. Potrivit unui studiu publicat joi, 22 octombrie, în revista Scientific Reports, tabloul ar putea reda cerul dinaintea zorilor, așa cum se vedea în jurul datei de 22 iulie 1889, din Saint-Rémy-de-Provence, unde artistul a…

Cercetătorii susțin că au identificat configurația reală a cerului nocturn reprezentat în celebra pictură „Noaptea înstelată”, realizată de Vincent van Gogh. Potrivit unui studiu publicat joi, 22 octombrie, în revista Scientific Reports, tabloul ar putea reda cerul dinaintea zorilor, așa cum se vedea în jurul datei de 22 iulie 1889, din Saint-Rémy-de-Provence, unde artistul a pictat lucrarea, relatează Space.com.
Una dintre cele mai cunoscute opere din istoria artei moderne, „Noaptea înstelată” este celebră pentru vortexurile de culoare și stelele luminoase care domină cerul pictat. Deși aspectul lucrării poate sugera o reprezentare imaginară a universului, unii cercetători consideră că aceasta surprinde un moment astronomic real, în care pot fi recunoscute o semilună în descreștere, planeta Venus și roiul stelar al Hiadelor.
Noua cercetare propune o dată diferită de cea acceptată mult timp de istoricii de artă, care au considerat că Van Gogh a pictat tabloul în iunie 1889. Configurația astronomică identificată de cercetători corespunde însă sfârșitului lunii iulie din același an.
Cum au încercat cercetătorii să identifice cerul din pictură
Investigațiile privind corespondența dintre tablou și cerul real au început în 1984, când istoricul de artă Albert Boime și astronomul George Abell, de la Universitatea California din Los Angeles (UCLA), au încercat să stabilească momentul astronomic surprins de Van Gogh. Cercetările au continuat ulterior cu implicarea astronomului Charles Whitney, de la Universitatea Harvard, însă analizele nu au dus la un consens privind data exactă.
Problema a fost reluată de o echipă condusă de Elijah Jeong-hyun Kim, director executiv al companiei sud-coreene SLLAB, specializată în telescoape robotizate, și doctorand în cadrul Școlii de Cercetare Spațială a Universității Kyung Hee.
„Când văd un fragment de cer înstelat, astronomii observaționali, ca mine, dar și astronomii amatori, simt nevoia să rezolve acest puzzle. Eu sunt, pur și simplu, cineva care a dus acest demers puțin mai departe”, a declarat Kim pentru Space.com.
Echipa a analizat tabloul din perspectivă astronomică, a examinat documentele referitoare la situația artistului în iulie 1889 și a cercetat condițiile de mediu și meteorologice din perioada respectivă.
Cercetătorii au pornit de la locul din Saint-Rémy-de-Provence în care se presupune că Van Gogh a pictat lucrarea și au folosit geometria observațională pentru a reconstrui configurația cerului din acea perioadă istorică.
Kim a explicat că analiza s-a bazat pe o metodă matematică numită analiza Procrustes, utilizată pentru a compara forma a două grupuri de puncte. Metoda permite alinierea poziției, dimensiunii și rotației acestora, după care măsoară asemănările dintre formele rezultate.
„Telescoapele moderne sunt dotate cu o funcție numită astrometrie, care compară o imagine a cerului nocturn cu coordonatele cerești stocate într-un calculator, extrăgând automat coordonatele corespunzătoare imaginii”, a explicat cercetătorul.
„Întrucât un grup de stele de pe pânză poate apărea mai mare sau mai mic decât în realitate, fiind totodată ușor înclinat, această metodă s-a dovedit a fi cea mai potrivită. Ea ne-a permis să explicăm, în termeni cantitativi, ceea ce studiile anterioare descriseseră doar calitativ, și anume că elementele seamănă cu o anumită constelație”, a adăugat Kim.
Totuși, asemănarea geometrică nu era suficientă pentru a identifica fără echivoc configurația astronomică. Mai multe constelații ar fi putut prezenta un grad similar de potrivire, astfel că echipa a completat analiza matematică printr-o cercetare istorică.
Cercetătorii au verificat dacă stelele respective se aflau în acea zonă a cerului înaintea zorilor, la data analizată, dacă puteau fi observate din perspectiva pictorului și dacă pozițiile Lunii și ale planetei Venus corespundeau cu cele din tablou.
„Gruparea stelară a Hiadelor a fost cea care a îndeplinit toate aceste condiții”, a precizat Kim.
Scrisorile lui Van Gogh ar putea oferi indicii despre data picturii
Identificarea cerului din jurul datei de 22 iulie ridică întrebări privind cronologia realizării tabloului, întrucât istoricii de artă au plasat până acum pictarea acestuia în luna iunie.
Van Gogh își exprimase interesul pentru reprezentarea cerului înstelat cu mult înainte de realizarea lucrării. Într-o scrisoare din 12 aprilie 1888, artistul scria: „Un cer înstelat, de exemplu – ei bine, este ceva ce aş vrea să încerc să realizez, aşa cum, în timpul zilei, voi încerca să pictez o pajişte verde, presărată cu păpădii”.
Kim a analizat corespondența pictorului pentru a găsi indicii care ar putea explica diferența dintre data astronomică identificată și perioada în care se consideră că a fost realizată opera.
Într-o scrisoare datând de la sfârșitul lunii mai sau începutul lunii iunie 1889, Van Gogh descria un peisaj observat înainte de răsăritul soarelui: „În această dimineaţă, am privit peisajul de la fereastra mea, cu mult înainte de răsăritul soarelui. Nu se vedea nimic altceva decât Luceafărul de dimineaţă, care părea foarte mare”.
Potrivit lui Kim, aceste însemnări ar putea indica faptul că artistul obișnuia să observe cerul înainte de zori, ceea ce ar fi putut contribui la identificarea configurației astronomice surprinse în pictură la 22 iulie.
Cercetătorul a precizat însă că interpretarea acestor scrisori implică și o doză de imaginație personală și că rezultatele nu schimbă definitiv perspectiva asupra istoriei tabloului.
Cercetătorii nu exclud ca tabloul să fi fost finalizat în iulie
Datarea lucrării rămâne controversată și din perspectivă artistică. Potrivit studiului, unii istorici de artă au observat că stilul din „Noaptea înstelată” diferă de cel al altor picturi realizate de Van Gogh în iunie 1889, ceea ce ridică semne de întrebare cu privire la momentul finalizării operei.
„Studiul nostru arată că cerul din tablou corespunde, atât ca aspect, cât şi ca formă, cerului real de dinaintea zorilor din jurul datei de 22 iulie. Prin urmare, sugerăm posibilitatea ca Vincent să fi conceput ideea în iunie, dar să fi finalizat tabloul după 22 iulie”, a declarat Kim.
Cercetătorul a subliniat că sunt necesare investigații suplimentare pentru clarificarea cronologiei.
„Consider că este nevoie de cercetări suplimentare în domeniul istoriei artei şi al ştiinţei pentru a putea aduce mai multă claritate în această chestiune”, a adăugat el.



Nu există încă comentarii aprobate.