Înalta Curte a stabilit că băncile nu pot cere unui client dobânda pe toți anii rămași dintr-un credit, dacă creditul a fost declarat scadent anticipat.

De exemplu, luăm cazul unui consumator care a luat un credit pe 30 de ani, dar după 5 ani banca l-a declarat scadent anticipat, pentru că consumatorul nu și-a putut plăti ratele.

Înalta Curte a stabilit că acel client va plăti doar dobânda acumulată până la scadența anticipată, adică dobânda aferentă perioadei în care creditul a funcționat conform contractului, până când banca a cerut rambursarea anticipată a întregii datorii.

În schimb, clientul nu trebuie să plătească dobânda remuneratorie pentru anii rămași din credit, adică pentru 25 de ani, ca și cum creditul ar fi continuat până la termenul inițial.

Important: asta nu înseamnă că consumatorul este scutit de plata principalului rămas sau de alte obligații legale.

Hotărârea Curții Supreme oferă un reper de interpretare unitară a legii, în contextul în care unele bănci făceau deja acest lucru, dar altele nu.

Decizia ÎCCJ:

Înalta Curte de Casație și Justiție clarifică întinderea obligațiilor de plată ale consumatorilor în cazul declarării scadenței anticipate a creditelor

Prin decizia nr. 123 din 26 octombrie 2026, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție a admis sesizarea Tribunalului Timiș – Secția a II-a Civilă și a statuat că, în interpretarea sintagmei „datoria exigibilă” din cuprinsul art. 38 alin. (7) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 134/2023, cu modificările ulterioare, „datoria exigibilă” include dobânda remuneratorie scadentă până la momentul declarării scadenței anticipate, nu și dobânda remuneratorie calculată de la data scadenței anticipate și până la finalul perioadei contractuale.

Înalta Curte a reținut că această semnificație a sintagmei derivă atât din aplicarea metodei interpretării sistematice a art. 38 din O.U.G. nr. 50/2010, cât și din analiza scopului adoptării actului normativ, care a fost acela de a oferi un nivel sporit de protecție consumatorilor din contractele de credit. Din această perspectivă, includerea în sintagma „datoria exigibilă” a tuturor costurilor contractului de credit, aferente întregii perioade contractuale, deși consumatorul nu mai beneficiază de termenul de restituire convenit, ar contraveni finalității normei interpretate – aceea de a recunoaște consumatorului-debitor drepturile reglementate la nivel european și chiar de a-i oferi, la nivel național, o protecție sporită.

Hotărârea oferă un reper de interpretare unitară a legii, contribuind la creșterea previzibilității și a securității juridice în raporturile dintre consumatori și instituțiile creditoare. După redactarea considerentelor şi semnarea deciziei, aceasta se va publica în Monitorul Oficial al României, Partea I.