ANALIZĂ. Intrăm în iarnă cu cel mai şubred Sistem Energetic, de decenii
Intrăm în iarna 2026-2027 cu un Sistem Energetic Național ce traversează o perioadă de vulnerabilitate accentuată, menținându-se în stare de alertă (declarată ca atare în Guvern) în prag de iarnă. Echilibrul dintre cerere și ofertă este pus sub presiune de un cumul de factori structurali și conjuncturali: producția nucleară oprită temporar la Centrala Cernavodă, aportul […]

Intrăm în iarna 2026-2027 cu un Sistem Energetic Național ce traversează o perioadă de vulnerabilitate accentuată, menținându-se în stare de alertă (declarată ca atare în Guvern) în prag de iarnă.
Echilibrul dintre cerere și ofertă este pus sub presiune de un cumul de factori structurali și conjuncturali: producția nucleară oprită temporar la Centrala Cernavodă, aportul redus al Hidroelectrica din cauza secetei hidrologice din vară şi toamnă, întârzierile majore în punerea în funcțiune a noii capacități de la Iernut (5 ani de întârziere şi încă nu ştim dacă va fi operaţională până la 31 decembrie) și intrarea abia parțială în probe a megaproiectului de la Mintia.
Principala problemă a sistemului o reprezintă deficitul de energie în bandă, stabilă și sigură, necesară acoperirii vârfurilor de consum din sezonul rece. Energie fotovoltaică ar fi destulă, vânt, la fel, problema este acoperirea vârfului de consum, când aceste surse „verzi” lipsesc. La Cernavodă, lipsa temporară a producției nucleare privează SEN de aportul esențial a circa 1.400 MW. Această carență este amplificată de producția scăzută de la Hidroelectrica, cauzată de debitele reduse ale râurilor, în timp ce marile proiecte de termoficare pe gaz întârzie să preia „pârghiile de stabilitate” ale sistemului. Noua centrală de la Iernut nu a intrat încă în funcțiune comercială, iar la Complexul Energetic Mintia (investiție Mass Group Holding), deși s-a marcat acum câteva zile o premieră istorică prin sincronizarea primei turbine pe gaz și livrarea primilor 135 MW în regim de teste, grupul masiv de 1.700 MW este departe de a funcționa la capacitate nominală pentru această iarnă.
La gaze, stăm ceva mai bine. Stocurile sunt constituite în proporţie de 87%, producţia locală este în parametri, avem deschis şi culoarul de import via Bulgaria. Având în vedere că nu mai avem în funcţiune marile fabrici consumatoare de gaz, cum sunt cele din chimie, atunci cele trei surse ne permit teoretic să trecem cu bine iarna, dar depinde mult şi cât de geroasă este şi dacă un anume context geopolitic nu va face ca importurile să nu mai fie o variantă.
Presiunea prețurilor
Acest deficit structural de producție internă obligă România să importe masiv energie în orele de vârf, cu șocuri de preț pe piețele spot. Pe Piața pentru Ziua Următoare (PZU) administrată de OPCOM, cotațiile energiei electrice au atins recent niveluri de vârf de 330 euro/MWh, alimentate de lipsa producției interne suficiente în bandă și de corelarea strânsă cu piețele regionale vecine.
În paralel, pe segmentul gazelor naturale, tranzacțiile spot și futures monitorizate la Bursa Română de Mărfuri (BRM) indică o presiune ridicată pe achiziții, cu cotații pe piețele spot de aproximativ 450–455 lei/MWh (aliniate acum la linie cu referinţa regional, Baumgarten, Viena), niveluri care reflectă o aliniere a riscurilor comerciale și a costurilor de înmagazinare înaintea intrării în plin sezon rece. Deși gradul de umplere a depozitelor de gaze depășește 87%, costul de extracție și achiziție rămâne ridicat, punând o presiune imensă pe furnizori.
Sigur, plafonarea la gaze şi energie pentru populaţie este menţinută până în primăvara viitoare, însă preţurile de piaţă rămân şi, mai devreme sau mai târziu, facturile tot vor creşte. Mai mult decât atât, marea indsutrie trebuie să plăatească gaz şi energie fix cât costă în piaţă, dacă nu s-au aprovizionat din timp, cu contracte pe termen lung (lucru oricum dificil, întrucât tocmai producţia de energie în bandă, predictibilă ca şi cantităţi de livrat şi preţ, a cam lipsit, toată vara şi toamna)
De altfel, aceste șocuri se reflectă direct în economie și în facturile populației. Bucureștiul a ajuns în topul european al prețului la curent raportat la puterea de cumpărare, iar noile reglementări ANRE redesenează prețurile de referință și bonusurile de cogenerare, pregătind terenul pentru creșteri abrupte ale facturilor la încălzire (estimate cu până la 60–67% primăvara viitoare), care, la acest moment, nu ştim în ce măsură vor fi acoperite cu subvenţiile de la primării. Iarna 2026–2027 va testa reziliența infrastructurii energetice naționale – ne putem aştepta la importuri de curent la limita maximă a capacităţii reţelei, şi vom avea mare nevoie de finalizarea testelor tehnice la Mintia și de noroc pentru ca debitele Dunării să permit repornirea Cernavodă.



Nu există încă comentarii aprobate.