Valtteri Bottas a renunțat la tradiționala călătorie cu avionul, pilotul celor de la Cadillac urmând să parcurgă distanța dintre Sepang și Singapore pe bicicletă, transmite Autosport. Concret, finlandezul va pedala 350 de kilometri între cele două locații.

Verstappen doboară un record din F1 al legendarului Mansell

Ceilalți piloți din Formula 1 fac deplasarea de la Sepang la Singapore cu ajutorul avionului. Bottas este însă un caz aparte, iar finlandezul își dorește să se mențină în formă cu ajutorul efortului fizic.

Finlandezul va parcurge distanța de 350 de kilometri în câteva zile. Traseul este bine pus la punct, astfel încât Bottas să ajungă la timp în Singapore pentru activitățile cu presa din ziua de joi, 7 octombrie.

Weekendul următor, piloții din F1 se vor întrece pe „Marina Bay” din Singapore. În vârstă de 37 de ani, Bottas a ales să folosească bicicleta pentru a ajunge la următoarea cursă.

„Ciclismul este departe de a fi un simplu hobby pentru finlandez, care participă regulat la competiții de elită de nivel înalt în ciclismul off-road și se bazează adesea pe cursele de anduranță pe distanțe lungi ca formă principală de antrenament fizic și mental pe parcursul solicitantului sezon de F1”, transmite Crash.net.

Antonelli, după lecția primită de la Verstappen la Sepang: „M-a enervat foarte tare”

Actualul sezon din Formula 1 nu este unul grozav pentru finlandez: Bottas nu a acumulat până acum vreun punct în clasamentul general.

Monopostul Cadillac este cel mai lent de pe grila de start. Echipa americană este debutantă în Formula 1.

Cel mai bun rezultat din 2026 rămâne locul 13 ocupat cu ocazia Marelui Premiu al Chinei.

Clasamentul piloților după cursa de la Sepang

  1. Kimi Antonelli (Mercedes) 320 puncte
  2. George Russel (Mercedes) 236
  3. Lewis Hamilton (Ferrari) 214
  4. Charles Leclerc (Ferrari) 191
  5. Lando Norris (McLaren) 188
  6. Max Verstappen (RedBull) 188
  7. Oscar Piastri (McLaren) 128
  8. Isack Hadjar (RedBull) 96
  9. Liam Lawson (Racing Bulls) 65
  10. Pierre Gasly (Alpine) 41
  11. Arvid Lindblad (Racing Bulls) 38
  12. Franco Colapinto (Alpine) 27
  13. Oliver Bearmann (Haas) 20
  14. Gabriel Bortoleto (Audi) 10
  15. Nico Hulkenberg (Audi) 7
  16. Esteban Ocon (Haas) 7
  17. Fernando Alonso (Aston Martin) 7
  18. Carlos Sainz (Williams) 7
  19. Alexander Albon (Williams) 5
  20. Yuki Tsunoda (Racing Bulls) 1
  21. Lance Stroll (Aston Martin) 0
  22. Valtteri Bottas (Cadillac) 0
  23. Sergio Perez (Cadillac) 0

Clasamentul constructorilor

  1. Mercedes 556 puncte
  2. Ferrari 405
  3. McLaren 316
  4. RedBull 298
  5. Racing Bulls 90
  6. Alpine 68
  7. Haas 27
  8. Audi 17
  9. Williams 12
  10. Aston Martin 7
  11. Cadillac 0.

Formula 1 2026, program complet

  • 8 martie: Marele Premiu al Australiei (Melbourne) / Câștigător – George Russell
  • 15 martie: Marele Premiu al Chinei (Shanghai) / Câștigător – Kimi Antonelli 
  • 29 martie: Marele Premiu al Japoniei (Suzuka) / Câștigător – Kimi Antonelli
  • 12 aprilie: Marele Premiu din Bahrain (Sakhir) – Anulat
  • 19 aprilie: Marele Premiu al Arabiei Saudite (Jeddah) – Anulat
  • 3 mai: Marele Premiu de la Miami + cursă de sprint – Câștigător: Kimi Antonelli 
  • 24 mai: Marele Premiu al al Canadei (Montreal) – Câștigător: Kimi Antonelli
  • 7 iunie: Marele Premiu al Principatului Monaco  – Câștigător Kimi Antonelli 
  • 14 iunie: Marele Premiu al Cataloniei (Barcelona) – Câștigător Lewis Hamilton
  • 28 iunie: Marele Premiu al Austriei (Spielberg) – Câștigător George Russell
  • 5 iulie: Marele Premiu al Marii Britanii (Silverstone) – Câștigător Charles Leclerc
  • 19 iulie: Marele Premiu al Belgiei (Spa-Francorchamps) – Câștigător Kimi Antonelli
  • 26 iulie: Marele Premiu al Ungariei (Budapesta) – Câștigător Lando Norris
  • 23 august: Marele Premiu al Olandei (Zandvoort) – Câștigător Lando Norris
  • 6 septembrie: Marele Premiu al Italiei (Monza) – Câștigător Kimi Antonelli
  • 13 septembrie: Marele Premiu al Spaniei (Madrid) – Câștigător Kimi Antonelli
  • 26 septembrie: Marele Premiu din Azerbaidjan (Baku) – Câștigător George Russell
  • 4 octombrie: Marele Premiu din Bahrain (Sepang) – Câștigător Max Verstappen
  • 11 octombrie: Marele Premiu de la Singapore + cursă de sprint
  • 25 octombrie: Marele Premiu al Statelor Unite (Austin)
  • 1 noiembrie: Marele Premiu al Mexicului (Ciudad de Mexico)
  • 8 noiembrie: Marele Premiu al Braziliei (Sao Paulo)
  • 21 noiembrie: Marele Premiu de la Las Vegas
  • 29 noiembrie: Marele Premiu al Qatarului (Lusail)
  • 6 decembrie: Marele Premiu de la Abu Dhabi.