Fressnapf Romania, retailer european specializat în produse și servicii pentru animale de companie, a închiriat un spațiu de birouri în Hermes Business Campus, în zona Dimitrie Pompeiu din București. Tranzacția a fost asistată de Fortim Trusted Advisors, membră în alianța BNP Paribas Real Estate.

În primele șase luni din 2026, suprafața închiriată de companiile care au luat un sediu permanent pentru prima dată în România a totalizat 6245 mp, ceea ce reprezintă 7,7% din totalul suprafeței închiriate în București în această perioadă.

Noul birou reprezintă primul sediu permanent al echipei Fressnapf din România, după o perioadă în care compania și-a desfășurat activitatea dintr-un spațiu de coworking. Compania germană a decis să rămână în zona Dimitrie Pompeiu, unde echipa era deja prezentă, continuitatea locației reprezentând unul dintre criteriile importante în procesul de selecție. Hermes Business Campus reprezintă prima investiție pe segmentul de birouri din România a Adventum International, parte a Adventum Group, investitor activ în Europa Centrală și de Est.

Prin dimensiunea și compartimentarea spațiilor, Hermes Business Campus găzduiește companii cu echipe numeroase și ocupanți care caută sedii compacte într-un campus de business cu servicii și facilități integrate.

„De la intrarea pe piața din România, în 2022, Fressnapf a avut un ritm susținut de dezvoltare, ajungând în prezent la o rețea de peste 30 de magazine la nivel național. Această extindere se reflectă și în consolidarea echipei locale, iar trecerea de la un spațiu de coworking la un sediu permanent este un pas firesc în evoluția companiei. Am ales să rămânem în zona Dimitrie Pompeiu, deja familiară colegilor noștri, iar noul sediu ne oferă cadrul și flexibilitatea necesare pentru a susține următoarea etapă de creștere a Fressnapf în România”, spune Dániel Kisgergely, Cluster Managing Director pentru Ungaria și România la Fressnapf Ungaria & România.

Mutarea într-un sediu dedicat permite companiei Fressnapf să își configureze spațiul în funcție de propriul mod de lucru și să creeze un mediu potrivit unei echipe aflate în dezvoltare.

Hermes Business Campus este unul dintre proiectele importante de birouri Clasa A din zona Dimitrie Pompeiu și cuprinde trei clădiri, cu o suprafață închiriabilă cumulată de aproximativ 73.400 mp. Proiectul dispune de suprafețe flexibile pentru companii, infrastructură tehnică modernă, sisteme de management al clădirii și acces rapid la transportul public. Campusul beneficiază de certificare de sustenabilitate BREEAM Excellent și se află la mică distanță de stația de metrou Pipera.