Să preiei Loewe după Jonathan Anderson nu este tocmai o poziție confortabilă.

Timp de mai bine de un deceniu, Anderson a transformat casa într-unul dintre cele mai creative nume ale modei, unde o rochie putea deveni obiect, o pereche de pantofi putea arăta absurd, iar pielea putea fi manipulată până când nu mai înțelegeai exact din ce material este făcută piesa din fața ta.

Așa că Jack McCollough și Lazaro Hernandez au primit o provocare destul de complicată: să păstreze curiozitatea și experimentul care deveniseră sinonime cu Loewe, fără să petreacă următorii zece ani încercând să îl copieze pe Jonathan Anderson.

Pentru Spring/Summer 2027, cei doi par să înceapă să găsească răspunsul.

Și, paradoxal, răspunsul este mai simplu decât ne-am fi așteptat.

Haine.

Haine pe care le poți purta, combina și muta dintr-un context în altul. Sacouri în carouri, tricouri polo, jachete din piele, pantaloni, fuste, rochii și piese sport.

Doar că, fiind Loewe, nimic nu rămâne chiar atât de simplu pe cât pare.

De la obiect la garderobă

Una dintre cele mai interesante schimbări din SS27 este că hainele nu mai par construite în primul rând pentru a deveni obiecte de admirat.

Există în continuare experiment.

Există proporții ciudate, materiale neașteptate, drapaje și detalii care te obligă să te uiți de două ori.

Dar accentul se mută.

Întrebarea nu mai pare să fie „ce obiect spectaculos putem construi?”, ci „cum arată, de fapt, garderoba noului Loewe?”

Este o diferență importantă.

Pentru că Loewe nu poate trăi la nesfârșit doar din momente virale sau din piese care funcționează impecabil într-o fotografie de podium.

La un moment dat, noua direcție trebuie să ajungă și în dulap.

SS27 pare să fie exact acel moment.

America întâlnește Spania

McCollough și Hernandez construiesc colecția în jurul unei opoziții destul de clare: lumea americană din care vin ei și istoria spaniolă a casei în care au intrat.

Pe o parte sunt tricourile polo, sacourile în carouri, pantalonii chino, șepcile, jachetele sport și o anumită relaxare asociată garderobei americane.

Pe cealaltă sunt drapajele, culoarea, gesturile mai teatrale și referințele la pictura barocă spaniolă.

Și cele două lumi nu sunt obligate să se contopească perfect.

Uneori chiar este mai interesant când se lovesc una de cealaltă.

Un sacou foarte clasic poate fi purtat cu o fustă drapată într-o manieră complet neașteptată.

O piesă sport poate fi realizată într-un material care îi schimbă complet statutul.

O rochie poate împrumuta forma unui maiou de baschet și să ajungă, prin chiffon și mărgele, aproape o piesă de seară.

Aceasta este probabil una dintre cele mai bune idei ale colecției.

Ce se întâmplă când iei ceva foarte normal și îl faci Loewe?

Tricoul polo nu mai este chiar tricou polo

SS27 este plină de piese pe care le recunoaștem imediat.

Și apoi observăm că ceva nu este în regulă.

Tricourile polo sunt răsucite sau construite invers. Gulerele pot deveni rigide și lucioase. Jachetele clasice primesc drapaje neașteptate. Piese aparent banale sunt realizate din materiale mult mai sofisticate decât sugerează prima privire.

Este un truc foarte bun.

Pentru că nu ai nevoie ca fiecare haină să fie spectaculoasă de la zece metri distanță.

Uneori este suficient ca o piesă familiară să conțină ceva puțin greșit.

Și cred că exact aici începe să se formeze cel mai convingător nou Loewe.

Nu într-o competiție cu excentricitatea perioadei Jonathan Anderson, ci într-o versiune mai subtilă a aceleiași curiozități.

Craft-ul rămâne acolo, doar că nu mai trebuie demonstrat permanent

Loewe este, înainte de orice, o casă construită pe lucrul cu pielea.

Iar McCollough și Hernandez nu uită asta.

Doar că în SS27 savoir-faire-ul nu este întotdeauna evident de la prima privire.

Unele jachete care par realizate din materiale obișnuite sunt, de fapt, construite din piele extrem de fină. Piese simple sunt acoperite cu mărgele. Materialele sunt manipulate până când ceva foarte elaborat poate părea aproape banal.

Este o abordare care îmi place mai mult decât demonstrația permanentă de tehnică.

Luxul nu trebuie să îți spună la fiecare look cât de greu a fost să realizeze haina.

Uneori este mai impresionant să afli că piesa pe care ai considerat-o simplă este, de fapt, cea mai complicată.

Și Loewe devine mai purtabil fără să devină banal

Aici era probabil cel mai mare risc.

Dacă faci Loewe mai comercial, cât poți simplifica înainte să pierzi exact lucrul care îl făcea interesant?

SS27 găsește destul de bine echilibrul.

Există sacouri pe care chiar ți le poți imagina într-o garderobă.

Jachete din piele.

Pantaloni.

Pulovere.

Rochii.

Genți moi.

Dar aproape fiecare piesă are ceva care împiedică look-ul să devină complet previzibil.

O proporție.

Un material.

Un guler.

O culoare.

Un drapaj.

Un mod puțin ciudat de a purta ceva.

Purtabil nu trebuie să însemne plictisitor.

Iar Loewe pare să înțeleagă asta.

Fusta devine din nou unul dintre punctele interesante ale sezonului

SS27 continuă și obsesia sezonului pentru fustă.

La Loewe, însă, ea nu este tratată ca o piesă romantică.

Este drapată, răsucită, ridicată și prinsă pe corp aproape ca un material pe care cineva l-a aranjat rapid în jurul taliei.

Unele dintre aceste volume pornesc din faldurile și drapajele picturii spaniole, dar rezultatul nu arată istoric.

Din contră.

Elasticul, cordoanele și styling-ul sportiv distrug imediat orice posibilă solemnitate.

Și este un contrast foarte bun.

Ceva care ar putea veni dintr-un tablou vechi de câteva sute de ani ajunge să fie purtat aproape ca un prosop legat în jurul corpului.

Asta este mult mai interesant decât o referință istorică reprodusă literal.

Sexualitatea apare aproape accidental

Și aici colecția intră într-o altă conversație importantă a sezonului.

Hainele par uneori să alunece.

Sunt răsucite.

Ridicate.

Deschise.

Materialul pare prins în grabă în jurul corpului.

Unele piese dau impresia că femeia sau bărbatul care le poartă tocmai începe să se dezbrace sau tocmai s-a îmbrăcat la loc.

Este o sexualitate foarte diferită de Tom Ford.

Nu este controlată până la ultimul centimetru.

Și nici nu este romantismul transparent de la Chloé.

Este mai degrabă o senzualitate care apare din mișcare.

Haina nu dezvăluie corpul pentru că a fost construită exclusiv pentru asta.

Pare că s-a mișcat și corpul a apărut.

Și mi se pare una dintre cele mai bune idei din colecție.

Jonathan Anderson încă există în cameră

Ar fi imposibil să nu existe.

Unele volume sculpturale, proporțiile ciudate și felul în care obiectele familiare sunt transformate trimit inevitabil la Loewe-ul ultimului deceniu.

Dar asta nu înseamnă automat că McCollough și Hernandez îl copiază.

De fapt, SS27 este probabil unul dintre primele momente în care comparația începe să devină mai puțin importantă.

Pentru că apar tot mai multe lucruri care sunt clar ale lor.

Sportswear-ul american.

Relaxarea.

Preppy-ul puțin stricat.

Ideea de garderobă.

Felul în care o piesă foarte luxoasă poate arăta normal.

Acestea sunt lucruri pe care le aduc ei în casă.

Și exact asta trebuie să se întâmple.

Loewe nu trebuie să uite că face haine

Poate că acesta este lucrul pe care SS27 îl spune cel mai clar.

Experimentul este important.

Craft-ul este important.

Conceptul este important.

Dar la final, cineva trebuie să vrea să poarte haina.

În perioada Jonathan Anderson, Loewe a demonstrat cât de departe poate fi împins un obiect vestimentar.

McCollough și Hernandez par acum interesați de o întrebare diferită:

cum aduci toată această creativitate înapoi într-o garderobă?

Iar răspunsul lor începe să devină convingător.

Nu elimină ciudățenia.

O fac mai ușor de purtat.

Nu renunță la craft.

Îl fac mai puțin demonstrativ.

Nu șterg trecutul recent al casei.

Dar nici nu îl transformă într-un manual pe care trebuie să îl urmeze.

Pentru mine, Loewe SS27 este importantă tocmai pentru că nu pare o colecție care încearcă disperat să ne convingă că există un „nou Loewe”.

Pur și simplu începe să ni-l arate.

Jack McCollough și Lazaro Hernandez încep să își găsească locul

Este doar a treia lor colecție pentru casă, deci ar fi prea devreme să spunem că noua identitate Loewe este complet definită.

Dar SS27 este probabil cel mai clar pas de până acum.

American sportswear-ul lor întâlnește istoria spaniolă a casei. Hainele devin mai reale fără să își piardă caracterul. Pielea, drapajul, culoarea și experimentul rămân, dar nu mai trebuie să domine fiecare look.

Și poate cel mai important, designerii încep să pară mai puțin preocupați să demonstreze că merită să fie la Loewe.

Încep pur și simplu să lucreze cu ceea ce au.

După Jonathan Anderson, Loewe nu avea nevoie de încă un Jonathan Anderson. Avea nevoie de designeri capabili să înțeleagă ce a devenit casa și să găsească următorul pas.

Cu SS27, Jack McCollough și Lazaro Hernandez par să îl fi găsit.