Brandurile poloneze Reserved, Mohito, House și Cropp, parte din grupul LPP, vor inaugura magazine în viitorul proiect Rivus din Cluj-Napoca.

Cele patru branduri vor ocupa o suprafață cumulată de peste 3.500 mp.

Portofoliul LPP din Rivus va include Reserved, brandul dedicat modei pentru întreaga familie, Mohito, orientat către moda feminină, House, adresat publicului tânăr prin colecții inspirate din cultura urbană, și Cropp, brand recunoscut pentru stilul său casual și streetwear.

„Fiecare partener pe care îl anunțăm la Rivus este rezultatul unei strategii atent construite, prin care ne propunem să dezvoltăm un mix de retail echilibrat, relevant și adaptat modului în care oamenii își doresc să facă shopping și să își petreacă timpul liber. Grupul LPP este unul dintre cei mai importanți retaileri de fashion din Europa, iar prezența brandurilor sale completează în mod firesc oferta proiectului și consolidează poziționarea Rivus ca destinație de referință pentru retail și lifestyle în România”, a declarat Oana Diaconescu, Head of Leasing Iulius.

„România continuă să reprezinte o piață strategică pentru LPP, iar decizia noastră de a aduce brandurile Reserved, Mohito, Cropp și House în cadrul Rivus reflectă atât încrederea noastră în potențialul pe termen lung al orașului Cluj-Napoca, cât și parteneriatul puternic cu Iulius. Prin prezența noastră în cadrul Rivus, ne propunem să ne consolidăm și mai mult prezența în România, să îmbunătățim experiența de cumpărături pentru clienții din regiune și să creăm noi oportunități de interacțiune atât cu clienții existenți, cât și cu cei viitori”, a spus Alexandru Roman, Leasing Manager LPP.

Proiectul Rivus este dezvoltat de companiile Iulius Group și Atterbury Europe, pe fosta platformă industrială Carbochim. Proiectul reprezintă o investiție de peste 500 de milioane de euro pentru un ansamblu urban mixt de 14 hectare.

Brandurile LPP se regăsesc și în ansamblul mixed-use Iulius Town Timișoara, în rețeaua Iulius Mall, dar și în Family Market.

LPP este o companie de familie din Polonia. Compania operează cinci branduri de modă: Reserved, Cropp, House, Mohito și Sinsay. LPP deține o rețea de peste 3.800 de magazine la nivel global.

În România, unde este prezentă din 2008, LPP a dezvoltat o rețea de retail la nivel național de peste 300 de magazine, în 150 de orașe, reprezentând toate cele cinci branduri din portofoliul grupului. Compania are peste 3.000 de angajați în zona de birouri, logistică și retail,