Ministerul Apărării Naționale a anunțat marți că a semnat un contract prin care cumpără patru sisteme radar mobile de dirijare la apropiere și aterizare (RDAAM) de la Thales România, care vor fi utilizate pentru supravegherea spațiului aerian militar și civil. Valoarea contractului este de aproximativ 326,5 milioane de lei, fără TVA.

Livrările vor fi realizate etapizat, începând cu anul 2028, transmite MApN. Toate sistemele vor fi livrate până în 2030.

Achiziția face parte din programele de înzestrare destinate modernizării Forțelor Aeriene Române și creșterii capacității de îndeplinire a misiunilor, inclusiv în context aliat.

Ce vor face sistemele radar

Radarele vor furniza date despre ținte, în timp real și în orice condiții meteorologice, către sistemele naționale și NATO de comandă și control, 24 de ore din 24.

Noile sisteme radar vor contribui la modernizarea capacităților Forțelor Aeriene Române de control al traficului aerian, prin asigurarea identificării și urmăririi aeronavelor, precum și a dirijării acestora în fazele de apropiere și aterizare, inclusiv în condiții meteorologice dificile și într-un mediu electromagnetic ostil, transmite MApN.

Sistemele vor putea fi utilizate atât pentru aeronave militare, cât și civile, pe timp de zi și de noapte, și vor permite transmiterea informațiilor către sistemele naționale sau NATO de comandă și control aerian. Caracterul mobil al sistemelor va permite utilizarea acestora inclusiv în locații alternative, reducând dependența de infrastructura fixă a bazelor aeriene și contribuind la creșterea flexibilității și rezilienței operaționale.

Cele patru sisteme de radar mobile (Ground Controlled Approach – GCA) vor furniza controlorilor de trafic aerian informații precise, în timp real, privind poziția aeronavelor în raport cu axul pistei și panta de coborâre. Acestea vor sprijini procedurile de apropiere și aterizare, inclusiv în condiții de vizibilitate redusă, când reperele vizuale sunt limitate. Astfel, personalul Forțelor Aeriene Române va putea gestiona în siguranță mișcările aeronavelor în medii operaționale solicitante, inclusiv în locuri în care infrastructura fixă nu e disponibilă sau este insuficientă.

STAR NG este un radar primar de supraveghere în banda S, cu arhitectură scalabilă, conceput pentru controlul de apropiere. Acesta asigură o acoperire de până la 60 de mile marine și poate fi utilizat atât în aplicații civile, cât și militare, inclusiv în aeroporturi și baze aeriene.

În completarea acestuia, sistemul RSM NG/IFF de la Thales integrează într-un singur metasenzor trei tehnologii: Mode 5 NATO, sistem militar de identificare „prieten sau inamic” (IFF); Mode S, conform standardelor EUROCONTROL, pentru supravegherea secundară a traficului aerian civil; și ADS-B (Automatic Dependent Surveillance–Broadcast), pentru supravegherea dependentă automată prin difuziune. Această integrare permite identificarea aeronavelor în conformitate cu principalele standarde din domeniul apărării și al aviației civile.

Thales va instala, de asemenea, patru radare de precizie pentru apropiere (Precision Approach Radar – PAR), care vor permite dirijarea sigură și precisă a tuturor tipurilor de aeronave în timpul apropierii și aterizării, inclusiv în condiții meteorologice dificile și de vizibilitate redusă.

Colaborare Thales – MApN

MApN transmite că contractul evidențiază dimensiunea industrială a cooperării româno-franceze în domeniul apărării. Compania Thales România, cu sediul în România și cu activități în domeniul tehnologiilor avansate, oferă oportunități pentru valorificarea expertizei specialiștilor români, dezvoltarea competențelor tehnologice și consolidarea capacităților industriale din România, inclusiv prin transfer de know-how și tehnologie.

Specialiștii Thales România vor contribui, alături de partenerii locali, la instalarea, integrarea și asigurarea disponibilității sistemelor pe termen lung.

Lionel de Castellane, VP Air Traffic and Coastal Radars, Thales, declară: „Suntem onorați de încrederea pe care Guvernul României o acordă Thales. Prin alegerea radarelor noastre mobile, cu utilizare atât în zona militară, cât și în cea civilă, România va putea conta pe robustețea și fiabilitatea soluțiilor noastre globale de control al traficului aerian militar, precum și pe angajamentul nostru de a-i sprijini eforturile de consolidare a securității spațiului aerian și a interoperabilității cu NATO.”