Cei trei cetățeni străini, doi din Belarus și unul din Ucraina, cercetați de DIICOT pentru tentativă la acte de diversiune, au fost reținuți în Germania și Polonia, au declarat pentru G4Media surse judiciare. Procurorii îi suspectează că fac parte dintr-o rețea de sabotaj coordonată din Federația Rusă. Ancheta vizează incendiul izbucnit pe 14 septembrie 2026 pe platforma industrială Carfil din Brașov, în apropierea societății CARFIL SA, filială a CN ROMARM.

Suspecții trebuie extrădați de autoritățile din Germania și Polonia, abia apoi putând fi audiați de DIICOT.

Serviciul Român de Informații (SRI) a anunțat într-un comunicat că, în cooperare cu parteneri interni și externi, a identificat o rețea de sabotaj coordonată din Rusia, implicată în provocarea incendiului.

Potrivit unui comunicat separat al DIICOT, doi dintre cei trei inculpați au fost depistați și arestați preventiv în Germania, în timp ce pregăteau comiterea unor fapte similare. Al treilea a fost localizat în Polonia, iar pe numele său a fost emis luni, 26 octombrie, un mandat european de arestare.

SRI a transmis că investigațiile au confirmat implicarea mai multor cetățeni din state ex-sovietice, rezidenți în state membre ale Uniunii Europene, în activitatea rețelei de sabotaj.

Potrivit serviciului de informații, rețeaua coordonată din Federația Rusă a fost implicată în provocarea incendiului din 14 septembrie 2026, de pe platforma industrială Carfil din Brașov, situată în imediata apropiere a societății CARFIL SA, filială a companiei naționale ROMARM.

SRI precizează că, în legătură cu activitatea persoanelor implicate, sunt în desfășurare proceduri judiciare în România și în cooperare cu autorități din mai multe state europene.