Consiliul european a aprobat un sprijin financiar de aproape 3 miliarde de euro pentru Ucraina, fiind cea de-a opta plată periodică în cadrul Mecanismului pentru Ucraina al UE. Aproape 800 de milioane de euro din această sumă vor fi furnizate pentru prima dată din împrumutul pentru sprijinirea Ucrainei a transmis instituția joi, 24 septembrie, într-un comunicat de presă.

Plata aprobată reflectă finalizarea cu succes de către Ucraina a zece etape-țintă. Ucraina a îndeplinit până în prezent 84 dintre cele 95 de etape-țintă necesare în cadrul planului, reprezentând aproximativ 88% din etapele care trebuiau parcurse până în prezent.

Finanțarea în cadrul Mecanismului pentru Ucraina este concepută pentru a consolida stabilitatea macrofinanciară, redresarea și modernizarea Ucrainei, pentru a menține operațională administrația sa publică și pentru a sprijini eforturile sale de reformă, precizează sursa citată.

Consiliul a modificat joi Planul pentru Ucraina incluzând o contribuție financiară voluntară din partea Norvegiei în valoare de aproximativ 92 de milioane de euro (1.000.000.000 de coroane norvegiene) sub formă de sprijin nerambursabil.

Mecanismul pentru Ucraina permite statelor membre ale UE, țărilor terțe și organizațiilor internaționale să contribuie în mod voluntar. Suedia a adus deja contribuții voluntare suplimentare în valoare totală de peste 253 de milioane de euro în ultimul an.

Norvegia este prima țară din afara UE care contribuie la pilonul I al Mecanismului pentru Ucraina („Sprijin pentru Ucraina prin intermediul Planului pentru Ucraina”). Regatul Unit a contribuit recent cu peste 17 milioane de euro la pilonul II („Cadrul de investiții pentru Ucraina”).

Finanțare de peste 50 de miliarde de euro pentru Ucraina

Mecanismul pentru Ucraina a intrat în vigoare la 1 martie 2024 și prevede o finanțare în valoare de peste 50 de miliarde de euro, sub formă de granturi și împrumuturi, menită să sprijine redresarea, reconstrucția și modernizarea Ucrainei pe parcursul anului 2027.

Din acest total, peste 40 de miliarde de euro sunt alocate pentru reformele și investițiile prevăzute în Planul pentru Ucraina – foaia de parcurs a Ucrainei pentru redresare și aderarea la UE, plățile depinzând de îndeplinirea de către Ucraina a obiectivelor planului.

Odată cu efectuarea acestei cea de a opta plăți, Ucraina primește în total peste 32 de miliarde de euro în cadrul Mecanismului pentru Ucraina de la jumătatea anului 2024 până în prezent.