Prada a deschis sezonul Spring/Summer 2027 de la Milano cu o colecție construită în jurul unei singure piese: fusta. Nu pantalonii, nu rochia și nici măcar geaca, deși aceasta apare în câteva dintre cele mai puternice styling-uri ale show-ului. În toate cele 63 de look-uri există o fustă. Uneori simplă, alteori transparentă, plisată, tăiată, împodobită cu cristale sau transformată aproape într-o construcție arhitecturală.

Alegerea pare aproape inevitabilă pentru Miuccia Prada. Fusta este una dintre piesele de care creatoarea s-a apropiat obsesiv de-a lungul carierei sale, atât în colecții, cât și în propria garderobă. Cu două decenii în urmă, Prada spunea că pentru ea fusta este asemenea unui tricou: o piesă simplă și suficient de versatilă încât să poată purta aproape orice idee. În SS27, această afirmație devine literalmente conceptul întregii colecții.

Primele apariții fac intenția imposibil de ratat. Fustele sunt asociate cu topuri negre reduse aproape până la dispariție: sutiene, bandeau-uri, tricotaje simple. Privirea este obligată să coboare. O fustă roșie este deschisă printr-o fantă amplă și prinsă cu Velcro; alta apare într-un roz aproape agresiv, iar galbenul acid și verdele intră ulterior într-o paletă care refuză eleganța cuminte. Alte modele sunt plisate sau construite din straturi transparente care lasă la vedere ceea ce, în mod tradițional, ar fi trebuit ascuns.

Tocmai aici Prada face ceea ce știe foarte bine: ia ceva familiar și îi schimbă sensul fără să-l facă de nerecunoscut

Velcro-ul, capsele metalice supradimensionate și elementele de construcție nu sunt ascunse. Dimpotrivă, devin ornament. Cristalele apar pe elemente cu aspect industrial, iar crinolina, construită istoric pentru a rămâne sub fustă, este scoasă la exterior și tratată ca strat decorativ sau chiar ca o carcasă. Materialele complică și mai mult lectura: Re-Nylon-ul și țesăturile industriale sunt plisate, iar bumbacul este tratat pentru a imita pielea sau suede-ul.

Este probabil cea mai interesantă parte a colecției. Nu avem 63 de răspunsuri complet diferite, ci același obiect supus iar și iar unor mici intervenții. Fanta se mută. Materialul se schimbă. Volumul crește. Apare transparența. O suprafață aparent banală este acoperită cu aplicații. Fusta devine rigidă, apoi fragilă, apoi aproape utilitară.

În unele dintre look-urile cele mai frumoase, materialul pare că nu mai încape în propria siluetă. Pliseurile se extind lateral, iar modelul ține excesul de țesătură în mână. În altele, volumul este împins spre șolduri, producând o formă intenționat incomodă. Există fuste care par neterminate, fuste care se desfac, fuste construite din straturi și fuste peste care apar suprafețe transparente aproape independente de corp.

Și apoi există contrastul

O fustă delicată poate apărea lângă o geacă severă. O piesă transparentă este purtată cu un pulover banal. Un sutien minuscul este asociat cu un cardigan care pare luat dintr-o garderobă complet diferită. Prada nu încearcă să construiască femeia perfect coordonată, ci una alcătuită din contradicții.

Miuccia Prada a explicat după show că o persoană nu poate fi redusă la o singură identitate, feminină, sexy sau masculină, pentru că toate acestea pot exista simultan. Colecția funcționează exact pe această idee.

Dar unde este Raf Simons?

Aici apare întrebarea care mi se pare mai interesantă decât fustele în sine.

Pentru că, vizual, SS27 poate fi citită aproape instantaneu drept o colecție profund Miuccia Prada. Fusta este una dintre marile ei obsesii, contradicția dintre frumos și urât este Prada, materialele industriale transformate în lux sunt Prada, iar styling-ul care refuză să ofere privitorului o feminitate ușor de consumat aparține de mult vocabularului casei.

Unde este, atunci, Raf Simons?

Paradoxal, răspunsul poate fi chiar în existența acestei colecții.

Simons a povestit că a revăzut interviul de acum aproximativ două decenii în care Miuccia Prada compara fusta cu un tricou și spunea că acolo își poate pune toate ideile. De aici a venit propunerea: de ce să nu facă un show întreg despre fuste?

Privită astfel, contribuția lui Raf nu trebuie căutată neapărat într-o piesă care să poată fi indicată și numită „Raf Simons”. Poate fi căutată în metodă.

El ia o obsesie foarte personală a Miucciei și îi impune o limită conceptuală: dacă fusta este locul în care poți pune toate ideile, atunci să vedem câte idei poate suporta până când încetează să mai fie aceeași fustă.

Această disciplină a repetiției, interesul pentru uniformă, pentru variație în interiorul unei structuri fixe și pentru obiectul vestimentar tratat aproape ca exercițiu conceptual fac colaborarea dintre cei doi mai interesantă decât o simplă împărțire a look-urilor în „Miuccia” și „Raf”.

Poate tocmai de aceea primăvară-vară 2027 pare atât de Prada

Raf Simons nu încearcă neapărat să-și imprime semnătura peste cea a Miucciei, ci contribuie la construirea cadrului în care semnătura ei poate fi împinsă mai departe. Iar ea umple acel cadru cu lucrurile care au preocupat-o dintotdeauna: feminitate, utilitate, imperfecțiune, contradicție și relația dificilă dintre ceea ce considerăm frumos și ceea ce considerăm urât.

Rezultatul nu este o colecție despre trendul fustei pentru vara viitoare. Ar fi prea simplu.

Este mai degrabă un experiment despre cât de multe identități poate avea o singură piesă vestimentară. După 63 de variații, Prada nu oferă un răspuns definitiv. Și probabil tocmai acesta este răspunsul: fusta poate continua să se transforme atât timp cât femeia care o poartă refuză să fie un singur lucru.