Guvernul olandez a declarat miercuri că va acorda Ucrainei un sprijin non-militar de 1,2 miliarde de euro în următorii trei ani, anunţând decizia cu câteva ore înainte de vizita preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski la Haga, relatează agernția de știri Reuters, citată de Agerpres.

Zelenski urmează să sosească în Olanda miercuri după-amiază pentru discuţii cu premierul Rob Jetten şi cu alţi membri ai cabinetului olandez, urmând să fie primit şi de regele Willem-Alexander, a precizat biroul prim-ministrului.

Guvernul a alocat 380 de milioane de euro pentru reconstrucţia Ucrainei care vor fi acordaţi anul viitor, şi două tranşe de circa 410 milioane de euro în 2028 şi 2029.

O parte din aceste fonduri va fi utilizată pentru a sprijini companiile olandeze care doresc să investească în reconstrucţia Ucrainei, a transmis guvernul.

Ajutorul este de asemenea destinat reparaţiilor urgente ale infrastructurii energetice din Ucraina, precum şi furnizării de utilaje pentru industria ucraineană.