Industria muzicală din România, care include atât muzica înregistrată, cât și segmentul de live, ar putea ajunge la afaceri de aproximativ 500 de milioane de euro anual, estimează Anca Lupeș, fondatoarea Mastering the Music Business, CEO al INDIERO – Asociația producătorilor și editorilor de muzică independenți din România și președintă RAW Music. Una dintre principalele probleme ale industriei de live este, în opinia sa, nivelul ridicat al taxării, în condițiile în care aproximativ 40% din prețul unui bilet ajunge la taxe și impozite, transmite aceasta într-un interviu pentru Economedia. 

Anca Lupeș, care a început în 1991 ca jurnalistă muzicală și a absolvit un master în Music Business la Berklee College of Music, este fondatoarea Mastering the Music Business (MMB), primul și cel mai mare eveniment internațional dedicat industriei muzicale organizat în România.

Ediția din acest an a MMB va avea loc în perioada 1-3 septembrie, la Hotel Caro și Club Expirat din București. Evenimentul va reuni peste 700 de participanți și 100 de speakeri români și internaționali și va aborda teme precum exportul muzical, supraviețuirea festivalurilor, relația cu algoritmul Spotify, Eurovision, antreprenoriatul muzical și impactul AI asupra industriei.

Industria muzicală poate ajunge la 500 de milioane de euro anual

În lipsa unor date oficiale care să arate dimensiunea exactă a pieței, Anca Lupeș spune că o estimare realizată pe baza mai multor surse indică o valoare de aproximativ 500 de milioane de euro anual.

„Nu prea există date oficiale care să arate foarte clar dimensiunea economică a acestei industrii. Am făcut la un moment dat un calcul estimativ, luând date din mai multe locuri și cred că este posibil ca industria muzicală, în totalitatea ei, adică și partea de muzică înregistrată, dar și partea de muzică live, să ajungă undeva pe la jumătate de miliard de euro anual, ca turnover”, estimează Lupeș.

Aproximativ 40% din banii de pe bilete merg către taxe

Cea mai importantă problemă economică a industriei muzicale, mai ales în segmentul de live, este, în opinia Ancăi Lupeș, suprataxarea.

„Suprataxarea, cu siguranță, cel puțin în zona de live. Din biletele de concert, aproximativ 40%, deci din suma pe care un om o plătește pentru biletele de concert pleacă către diverse taxe și impozite fiscale și parafiscale, iar restul de 60% trebuie împărțit între toate lucrurile care fac un concert să fie dezirabil pentru public, de la partea de producție tehnică, sală, până la artistul însuși”, spune Lupeș.

Ea indică printre costurile fiscale TVA-ul și timbrul muzical.

„TVA-ul de 21%, absolut uriaș, timbru muzical de 5%, care dublează drepturile de autor și conexe, care pleacă către diverse organisme de gestiune colectivă. Suprataxarea încurcă destul de rău industria de live”, spune aceasta.

România are nevoie de infrastructură pentru concerte mari

O altă problemă este infrastructura. Bucureștiul ar avea nevoie, potrivit Ancăi Lupeș, atât de o sală de aproximativ 2.500 de locuri, cât și de o arenă multifuncțională de 15.000-20.000 de locuri, proiectată și pentru concerte. Lipsa unei astfel de infrastructuri poate face ca România să nu intre în traseele unor turnee internaționale.

„Bucureștiul ar mai avea nevoie cu siguranță de o sală de aproximativ 2500 de locuri. Ar avea nevoie însă și de o arenă mai mare, așa cum au aproape toate țările din jurul nostru, multifuncțională, dar care să fie gândită și pentru concerte. Noi nu avem genul ăsta de sală, care să aibă 15-20 de mii de locuri. Asta face să ratăm multe dintre turneele artiștilor internaționali”, spune Lupeș.

România are nevoie de sprijin pentru exportul muzical

În ceea ce privește transformarea muzicii românești într-un produs de export, Lupeș consideră că este nevoie de mai mult sprijin financiar și instituțional.

Potrivit acesteia, piețele muzicale importante din Europa au birouri de export cu bugete de ordinul milioanelor de euro, în timp ce România întâmpină dificultăți în finanțarea unei astfel de activități.

„Toate țările mari, toate piețele importante au birouri de export de muzică, care au bugete foarte mari, de ordinul milioanelor de euro. Am reușit cu mijloacele noastre să trimitem artiști români să cânte în festivaluri importante din Europa. Și cred că cel mai bun exemplu este că am reușit să trimitem două trupe românești să cânte la celebrul festival Glastonbury”, a adăugat Anca Lupeș.

AI poate schimba fundamental industria muzicală

Inteligența artificială este una dintre cele mai importante schimbări cu care se confruntă industria muzicală, însă Anca Lupeș consideră că aceasta poate reprezenta atât un risc, cât și o oportunitate. Iar pentru ca industria să nu fie distrusă de AI, trebuie să se adapteze rapid.

„AI-ul cred că schimbă sau este pe cale să schimbe fundamental industria muzicală. Nu cred că industria muzicală va fi distrusă de inteligența artificială, cu condiția să reușească să se replieze rapid”, consideră Lupeș.

Pe de altă parte, există riscul ca o parte din veniturile industriei muzicale să ajungă la companiile de tehnologie care dezvoltă instrumentele AI. Dacă va fi reglementată și utilizată corespunzător, tehnologia ar putea avea însă un efect benefic.

„Pericolul ar fi ca foarte mare parte din veniturile care se duc acum către industria muzicală să se mute către industria de IT, către creatorii de inteligență artificială, de diverse instrumente de inteligență artificială. Tratată cum trebuie, inteligența artificială va putea să creeze un boom în industria muzicală”, conchide Lupeș.