Tribunalul Specializat Cluj a aprobat joi cererea de deschidere a procedurii de insolvență a clubului CFR 1907 Cluj, a anunțat, printr-un comunicat, gruparea din Gruia, transmite Mediafax.

Demersul a fost solicitat de club „din dorința de a asigura cadrul legal necesar pentru redresarea financiară a societății”, conform comunicatului.

Reprezentanții clubului spun că reorganizarea va permite desfășurarea activității sportive și onorarea obligațiilor.

„Ne exprimăm intenția fermă ca, împreună cu firma desemnată, să depunem un plan sustenabil de reorganizare care să permită atât desfășurarea activității sportive, cât și onorarea obligațiilor față de creditori”, a transmis conducerea CFR Cluj.

Potrivit acesteia, „această etapă reprezintă un pas important în restabilirea echilibrului financiar, păstrând ca obiectiv menținerea performanței sportive”.

Ce urmează

Decizia vine într-un moment extrem de complicat pentru formația clujeană, confruntată cu probleme financiare importante și cu schimbări la nivel administrativ, potrivit gsp.ro.

Dosarul a fost înregistrat pe 14 august, iar joi, 20 august, instanța a pronunțat hotărârea prin care CFR Cluj a intrat oficial în insolvență.

Instanța a desemnat RTZ&Partners SPRL în calitate de administrator judiciar provizoriu. Acesta va gestiona procedura până la eventuala confirmare sau înlocuire și va primi un onorariu provizoriu de 5.000 de lei pe lună, plus TVA.

Așadar, procesul de insolvență va fi gestionat de firma lui Răzvan Zăvăleanu, cea care a trecut-o și pe Dinamo prin această perioadă tulbure.

Deschiderea procedurii insolvenței nu înseamnă că formația din Gruia a intrat în faliment. Insolvența este ultimul pas înaintea falimentului, însă reprezintă un „colac de salvare” pentru ștergerea datoriilor de milioane de euro.

Administratorul judiciar trebuie să întocmească, în termen de 40 de zile de la deschiderea procedurii, un raport detaliat privind cauzele care au dus la apariția stării de insolvență.

Totodată, acesta trebuie să analizeze dacă există premise reale pentru reorganizarea activității clubului și să verifice situația financiară și patrimonială a societății.

CFR trebuie să obțină confirmarea planului de reorganizare de către judecătorul-sindic până la 31 decembrie, termenul prevăzut de regulamentul de licențiere pentru sezonul viitor. În caz contrar, CFR riscă să nu primească licența necesară participării în Superliga.