Pe 9 septembrie 2026, Comisia Europeană a publicat propunerea de Regulament privind contractele publice și concesiunile – textul care va înlocui cele trei directive din 2014 și cele 27 de variante naționale ale regulilor după care statul cumpără. Pentru IMM-urile românești, este mai important decât orice program de finanțare. Finanțările vin și pleacă. Piața achizițiilor publice rămâne.

De ce contează un regulament tehnic pentru o fabrică din Bacău

Achizițiile publice înseamnă, în Uniunea Europeană, aproximativ 15% din PIB – în jur de 2.000 de miliarde de euro pe an, cheltuiți de spitale, primării, ministere, companii de utilități. Este cea mai mare piață pe care o are un antreprenor la dispoziție, cu un client solvabil care cumpără în fiecare zi. Și este piața de pe care IMM-urile românești lipsesc cel mai sistematic. Curtea de Conturi Europeană a constatat, iar Comisia o recunoaște în expunerea de motive, că în ultimul deceniu concurența pentru contractele publice a scăzut, participarea IMM-urilor a rămas limitată, iar procedurile cu un singur ofertant s-au înmulțit. Cine a stat vreodată de partea cealaltă a SEAP-ului știe ce înseamnă asta: cerințe de cifră de afaceri imposibile pentru o firmă de 20 de angajați, experiență „în contracte publice” pe care nu o poți dobândi pentru că nu ți se dă primul contract, loturi de zeci de milioane, plăți la 90 de zile și garanții de bună execuție blocate ani întregi după recepție.

Comisia estimează că 71% din contractele publice sunt câștigate de IMM-uri – ca număr, nu ca valoare. Adică IMM-urile câștigă contractele mici și rămân în afara celor mari, unde se decid furnizorii Europei pentru următorul deceniu. Textul publicat pe 9 septembrie este, trebuie spus de la început, mai bun decât mă așteptam. Nu este însă suficient de bun, și pe această diferență se joacă acum negocierea din Parlamentul European și din Consiliu.

Ce aduce propunerea Comisiei: un singur set de reguli și câteva bariere dărâmate

Prima schimbare este de natură: regulament, nu directivă. Aceleași reguli, direct aplicabile, de la Lisabona la Constanța, fără transpuneri „creative” ale guvernelor naționale, fără norme metodologice care adaugă condiții. Pentru o firmă care vrea să vândă și în Bulgaria sau în Italia, o singură carte de reguli face cât o rețea de consultanți.

A doua este cea pe care FICSIMM a cerut-o cel mai insistent și pe care o salut fără rezerve. Articolul 27 plafonează cerința de cifră de afaceri la 50% din valoarea anuală estimată a contractului – față de 200% cât permit directivele de astăzi – și spune că autoritățile nu pot cere experiență anterioară în contracte publice ca atare. Sunt exact cele două bariere care au ținut, două decenii, IMM-urile românești în afara achizițiilor. Referința la valoarea anuală contează enorm: pentru un contract pe trei ani, „biletul de intrare” scade la o treime.

A treia este digitalizarea reală, nu cea cu „priză la curent” despre care am mai scris: un serviciu electronic de eligibilitate, alimentat din bazele de date ale statelor, în care firma își încarcă profilul o singură dată și nu mai depune niciodată certificatul fiscal, cazierul sau bilanțul pe care statul le are deja. Comisia estimează economii de un miliard de euro pe an pentru operatorii economici. Se adaugă o procedură dinamică fără criterii de selecție pentru bunurile standard, o pondere minimă de 30% a criteriilor calitative – 50% la contractele cu forță de muncă intensivă – care închide, teoretic, epoca „prețului cel mai scăzut”, un cadru de preferință europeană față de țările care nu ne deschid propriile piețe și, la articolul 22, ce le lipsea consorțiilor de IMM-uri: capacitatea se evaluează la nivelul grupului, nu membru cu membru.

Unde textul lasă IMM-urile la ușă

Aici încep observațiile FICSIMM, formulate într-un document de poziție cu 23 de puncte, transmis instituțiilor naționale și europene relevante și publicat, la fel ca toate celelalte documente de poziție ale noastre, pe site-ul federației.

Le rezum pe cele care privesc direct lichiditatea și accesul firmelor mici:

Plățile. Cea mai mare dezamăgire a textului. Articolul 108 spune că autoritățile asigură „plata la timp”, „fără a aduce atingere” directivei privind întârzierea plăților. Atât. Niciun termen de 30 de zile în regulament, nicio dobândă automată, iar avansul rămâne opțional, obligatoriu doar la contractele de inovare. Pentru un subcontractor IMM, sintagma „fără a aduce atingere” nu plătește salariile de luna viitoare. FICSIMM cere ca în articolul 108 să intre termenul de 30 de zile (60 numai cu justificare obiectivă), dobânda de întârziere automată, un avans minim de 30% la contractele strategice și plata directă a subcontractorilor ca drept la cerere, nu „acolo unde natura contractului o permite” – condiție pe care textul o lasă nedefinită. Salut, în schimb, obligația ca fiecare autoritate să-și publice anual performanța de plată: cine plătește prost va fi văzut de toată lumea.

Garanțiile. Regulamentul tace asupra garanțiilor de bună execuție și a reținerilor din situațiile de plată – pentru constructorii mici, principala „hemoragie” de lichiditate după plățile întârziate. Cerem un articol dedicat: plafon proporțional, eliberare parțială obligatorie la fiecare etapă recepționată și un termen maxim de eliberare după recepția finală, cu dobândă pentru reținerea nejustificată.

Excepțiile care pot deveni regulă. Plafonul de 50% pentru cifra de afaceri poate fi depășit „în cazuri temeinic justificate”, iar experiența în contracte publice poate fi cerută „dacă este justificat de complexitatea contractului”. Cine a lucrat cu administrația română știe ce devine o excepție justificată într-un document intern. FICSIMM cere ca orice derogare să fie publicată în anunțul de participare și monitorizată în noul spațiu național de date privind achizițiile, iar clauza de „complexitate” să devină o listă închisă, nu o ușă deschisă.

Loturile. Articolul 100 le cere autorităților doar „să ia în considerare” împărțirea pe loturi și să-și noteze motivele când nu o fac – într-un dosar pe care nu-l vede nimeni. Propunem principiul „aplici sau explici public” și cerem României să folosească posibilitatea, oferită statelor membre, de a face loturile obligatorii. Nu cunosc instrument mai eficient pentru a aduce IMM-urile în contractele mari.

Acordurile-cadru. Plafonate la trei, respectiv cinci ani, dar cu o prelungire „în cazuri excepționale” nelimitată. Un acord-cadru pe cinci ani înseamnă, pentru orice firmă înființată în anul doi, o piață închisă până în anul șase. Regatul Unit a introdus în 2023 „acordul-cadru deschis”, redeschis periodic pentru noii intrați; într-un an, ponderea loturilor accesibile IMM-urilor a urcat de la 57% la 72%. Cerem redeschiderea obligatorie la fiecare 24 de luni, prin profilul electronic de eligibilitate pe care regulamentul îl creează.

Căile de atac. Regulamentul unifică regulile de atribuire, dar lasă contestațiile pe seama directivelor din 1989 și 1992 și a 27 de sisteme naționale de taxe și termene. La noi, cauțiunea la CNSC descurajează exact firmele mici pe care articolul 27 vrea să le aducă în piață. Fără un drept de contestare accesibil, dreptul de acces rămâne pe hârtie.

Ce trebuie să facă România până când regulamentul intră în vigoare

Regulamentul se va aplica la doi ani după adoptare, iar bazele de date naționale trebuie conectate la serviciul european de eligibilitate până la mijlocul lui 2029. Cine crede că avem timp se înșală: interconectarea ONRC, ANAF și SEAP nu se face în ultimul trimestru, iar migrarea de la e-licitație la noul ecosistem va fi cea mai mare schimbare din achizițiile publice românești din 2016 încoace. ANAP are de desemnat autoritatea de coordonare cerută de regulament, de început interconectarea registrelor și de consultat organizațiile mediului privat la fiecare pas, nu la final. Iar Guvernul are de trimis la Bruxelles o poziție națională care să nu fie, ca de obicei, „susținem propunerea Comisiei în principiu”.

„Fereastra” achizițiilor publice tocmai s-a deschis – și privește nu banii pe care îi cerem Europei, ci banii pe care statul român îi cheltuiește oricum, în fiecare zi. Cine scrie regulile de acces la această piață scrie harta furnizorilor de mâine.

Ana-Maria Icătoiu este președinta executivă a FICSIMM (Federația pentru Inovare și Competitivitate Sustenabilă în IMM-uri). Ea are 20 de ani de experiență în domeniul proiectelor de private investiții, al dezvoltării sustenabile, al independenței și eficienței energetice, al proiectelor de cercetare-dezvoltare-inovare. Este prim vicepreședinta patronatului Organizația Femeilor Antreprenor (OFA) și face parte din numeroase comitete ce monitorizează implementarea programelor cu finanțare europeană (Programul Tranziție Justă; Programul Regional București-Ilfov; Programele Educație și Ocupare și, respectiv, Incluziune și Demnitate Socială), precum și din grupul de lucru privind viitorul Politicii de Coeziune post-2027. În calitate de prim vicepreședintă a OFA, Ana-Maria Icătoiu reprezintă interesele IMM-urilor în dialogul cu sistemul public național și european despre tot ce înseamnă programe de finanțare a proiectelor întreprinderilor mici și mijlocii, indiferent de sursa acestora, despre viitorul Politicii de Coeziune, despre viitorul Pieței Unice Europene, șamd.

Opiniile exprimate în această rubrică nu reprezintă neapărat poziția redacției.