Compania germană Euro-Druckservice, cu sediul în Passau, va închide la finalul anului activitatea tipografiei sale eds Romania S.R.L., scrie publicația Print.de

Unitatea de producție din România, situată în Ghimbav, este specializată în producția de broșuri publicitare și inserturi comerciale pentru comerțul cu amănuntul, un segment de piață care înregistrează de mai mulți ani o scădere a cererii.

Conform unui comunicat al Euro-Druckservice GmbH, citat de publicația germană, „costurile de producție din România au crescut disproporționat. Motivele sunt costurile mai mari cu energia și personalul, precum și costurile mai ridicate de achiziție a hârtiei în comparație cu alte locații europene”.

În București, capacitatea de producție cuprinde patru mașini de tipărit de 48 de pagini și o mașină de tipărit de 32 de pagini.

EDS România, societatea locală, avea anul trecut o cifră de afaceri de 90,968 milioane de lei, pierdere de 5,515 milioane și 84 de angajați, conform datelor Ministerului Finanțelor.

„Această măsură ține cont de cerințele schimbate ale clienților noștri și ne permite să optimizăm capacitățile în cadrul rețelei noastre europene de producție, oferind în continuare clienților noștri un serviciu fiabil și o calitate ridicată a produselor”, a transmis Tomas Kramar, CEO al Euro-Druckservice GmbH.

Grupul eds (Euro-Druckservice GmbH), fondat în 1992 la Passau, este un holding european din domeniul tipografiei, cu unități de producție în Germania, Cehia, Ungaria și România. Grupul înregistrează o cifră de afaceri de aproximativ 300 de milioane de euro pe an.

Unitatea din Ghimbav a fost inaugurată în anul 2008, în urma unei investiții inițiale de 20 de milioane de euro, conform Bizbrașov.ro. Tipografia este specializată pe producția de mare volum de cataloage comerciale, inserturi și broșuri publicitare, oferind servicii complete de tipar offset rotativ, prepress, finisare și logistică. Pe lângă fabrica din Ghimbav, compania operează și un birou comercial la București.

Grupul Euro-Druckservice, preluat în 2022 de fondul ceh de investiții Jet Investment, numără în prezent peste 1.300 de angajați și continuă să opereze unități de producție în Germania, Cehia, Polonia și Ungaria.